Arhive etichetă: motor de cautare

10 ani de Google

Fondată pe 7 septembrie 1998 de către Larry Page şi Serghei Brin, studenţi la Universoitatea Standford, compania Google, cu sediul în Mountain View, California – are peste 16.000 de angajaţi şi este cea mai mare firmă americană care nu face parte din sistemul bursier Dow Jones Industrial Average.

Compania ocupă poziţia celui mai puternic brand din lume şi a avut o evoluţie extrem de rapidă, dublându-şi valoarea în acest interval. În 2007 firma a fost evaluată la 64, 4 miliarde dolari (faţă de doar 37, 4 în anul precedent). Doar în trimestrul III al anului trecut compania a înregistrat un profit net de 1,7 miliarde dolari, în creştere cu 47% faţă de aceeaşi perioadă din 2006.

Google este sinonim cu căutarea pe internet, considerat fiind cel mai performant motor de căutare creat până în prezent.

Sursa amosnews.ro

Publicitate

Google Romania, coordonat din Londra!

Activitatea Google din România va fi condusă de Basak Tamar, directorul diviziei de operaţiuni pe noi pieţe, de la Londra, care va fi asistat de analistul pentru pieţele emergente, Cosmina Dorobanţu, după ce fostul reprezentant al companiei americane a plecat la Romtelecom.

Google îşi continuă investiţiile în Europa, incluzând Romania. Piaţa românească este foarte importantă pentru noi. Basak va conduce operaţiunile noastre din România în această perioadă de interimat. Ea şi echipa ei va asigura un management continuu al operaţiunilor noastre curente. Faptul ca Basak nu lucrează în România nu este relevant în raport cu angajamentul nostru pentru termen lung pentru piaţa românească”, a declarat reprezentantul Google, care deţine cel mai accesat motor de căutare pe Internet. Fostul consultant pentru România al Google, Radu Tudorache, a preluat funcţia de director de servicii de voce pe segmentul rezidenţial în cadrul Direcţiei Comerciale a Romtelecom.

Mediafax

Microsoft a lansat un nou motor de cautare

Microsoft a lansat Big Snap Search un nou motor de cautare unde poti castiga premii pentru cautare. Pretty cool idea.

Concursul dureaza din data de 25 Februarie 2008 si se termina pe 21 Aprilie 2008. Mai multe detalii pe site.

Paul Davies de la Microsoft a zis:

Searching is the second-most popular online activity after email and this campaign is designed to enliven people’s everyday search experiences. We wanted to create a compelling mechanic that would motivate and excite users while driving traffic and increasing query volume on Live Search.

Singura problema pe care am vazut-o este ca noul motor de cautare nu se gaseste nici el singur.

big-snap-search.jpg

Google, se pare, este atent ca de obicei, muncind din greu pentru a indexa paginile lui Big Snap Search fiind ingreunat de faptul ca Microsoft a uitat sa adauge un fisier robots.txt.